Mondenităţi la o cană de cafea

„După o boală ca asta, oamenii o pot lua razna rău!”

lesjoursdemavie — Sun, 22 May 2011 11:42:52 +0000

…spune Teo Trandafir în primul său interviu acordat după externarea sa din clinica de la Viena, acolo unde s-a tratat mai bine de trei luni de pancreatită acută. Vedeta povesteşte că, pe parcursul întregii perioade, a beneficiat de serviciile unui psiholog şi ale unui psihiatru, care au avertizat-o cu privire la consecinţele bolii de care suferea. „Am avut tot timpul consult psihiatric, în limba engleză. Venea întâi psiholoaga, după care psihiatra… care îmi spuneau acelaşi lucru: Vezi că, după o boală ca asta, oamenii o pot lua razna rău!”, a povestit Teo.
Cu acelaşi prilej, fosta realizatoare de televiziune a declarat că, în cele 100 de zile petrecute pe patul de spital, s-a confruntat deseori cu pierderi de memorie. „Nu-mi aduceam aminte bucăţi întregi din viaţa mea, nici acum nu mi le aduc aminte pe unele… De exemplu, nu-mi aduc aminte cum îi cheamă pe anumiţi actori şi mi-e frică să pornesc discuţia despre unii dintre ei căci, la un moment dat, ştiu că o să mă împiedic la nume”, a mărturisit ea.
Teo a mai relatat că nu o dată s-a gândit la ce e mai rău dar, la un moment dat, se împăcase cu soarta: „Dacă nici sfârşitul nu ţi-l accepţi, înseamnă că o iei razna chiar rău de tot!”, crede Teo.
Ea a mai dezvăluit că, la externare, medicii austrieci i-au spus că poate mânânca orice, dar e greu să le urmeze sfatul, de teamă să nu i se întâmple ceva.

Foto: ProTV Magazin

„În lumea în care trăim nu ai cum să nu fii cârcotaş!“

lesjoursdemavie — Tue, 22 Mar 2011 11:42:30 +0000

Fosta Bebeluşă, Oana Ioniţă, mărturiseşte, pe blogul personal, că nu e deloc uşor să-i ţină locul colegului Şerban Huidu, la pupitrul Cronicii Cârcotaşilor. „Încerc să ţin ritmul cu Mişu Găinuşă, care este un adevărat geniu şi să-i fac pe plac lui Şerban Huidu. Sper că mă descurc destul de bine…nu-i aşa?“, scrie blonda.
Aceasta spune că, pentru a-i face faţă rolului de „cârcotaş înaintaş“ trebuie să fie la curent cu politica, mondenul şi bancurile şi să aibă o doză maximă de umor.
Oana Ioniţă mai crede că „toţi suntem cârcotaşi“: „În lumea în care trăim nu ai cum să nu fii!“, subliniază ea.

Foto: bebelusaoana.ro

Filipissima

lesjoursdemavie — Sun, 20 Mar 2011 07:47:27 +0000

Iubitorii muzicii de operă o sărbătoresc, astăzi, pe soprana Felicia Filip.
Ana Felicia Filip a venit pe lume pe 20 martie 1959 în Slatina, judeţul Olt, într-o familie care nu avea legătură cu arta dar care şi-a sprijinit copiii, trei la număr, să-şi aleagă singuri drumul în viaţă.
Încă de când avea doar câţiva anişori, micuţa Felicia i-a uimit pe cei din jur cu vocea ei. „Cânt încă de dinainte să încep să vorbesc. Întotdeauna când îmi cerea cineva să îi cânt, nu mă lasam rugată de două ori“, îşi aminteşte soprana.
Drumul către succesul de acum a început cu studiul viorii, timp de 12 ani. Apoi, s-a înscris la Conservatorul din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1985. Aici a întâlnit-o pe marea artistă Georgeta Stoleriu care i-a fost profesoară de canto.
A debutat la Braşov, cu roluri din Rigoletto şi Traviata, de Giuseppe Verdi, iar 1986, la Bucureşti, interpretează rolul Antonia, din opera Povestirile lui Hoffmann, de Offenbach.
Până la evenimentele din Decembrie 1989 este solistă a Teatrului Liric din Braşov. Este o perioadă din care soprana nu are amintiri tocmai frumoase. „Stăteam la cozi pentru viză ca să pot ajunge la concursurile din străinătate. Era frig, eram îmbrăcată sărăcăcios şi nemâncată. După ore de aşteptare mi se spunea că nu a ieşit încă viza. Era cumplit. Ajungeam la concursuri, de multe ori, cu nici jumătate de oră înainte de a se termina, dar ştiam că o să câştig şi aşa era“, a povestit aceasta într-un interviu. Cu acelaşi prilej, Felicia Filip a mărturisit că unul dintre cele mai dificile momente pe care le-a trăit a fost cel din 1988, când i s-a interzis să mai plece din ţară pentru că devenise prea valoroasă şi riscul să nu se mai întoarcă era prea mare.
Revoluţia, însă, i-a schimbat nu numai cariera, ci şi viaţa. Primele concerte în străinătate le-a susţinut în 1991, la Basel (Elveţia), cu Traviata. Tânăra soprană a fost încoronată ca „Noua regină a Traviatei”, rol pe care l-a cântat cu o muzicalitate ieşită din comun şi cu puterea interpretativă a unei mari tragediene.
Tot în 1991 se căsătoreşte cu Cristian Mihăilescu, pe care îl văzuse prima oară în studenţie şi pe care l-a reîntâlnit, câţiva ani mai târziu, pe scenă, la Bucureşti.
Felicia Filip urcă pe mari scene ale lumii, Covent Garden, Wiener Staatsoper, Hamburg, Toulouse Moscova, Madrid.
A concertat sub bagheta unor dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi şi a lucrat cu regizori ca Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alături de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero.
Şi-a adăugat în repertoriu roluri din opere semnate de Mozart (Don Giovanni, Les Noces de Figaro, L’enlèvement au Sérail, Bastien et Bastienne), Verdi (La Traviata, Trubadurul, Rigoletto, Falstaff, Stifelio), Rossini (Bărbierul din Sevilla), Donizetti (Elixirul dragostei, Don Pasquale), Puccini (Boema) sau Bizet (Carmen).
În 1996, Felicia Filip a realizat o premieră în muzica românească. După modelul Monserrat Caballe-Freddy Mercury, soprana colaborează cu reputata trupă rock Iris, la proiectul Athenaeum, primul album de rock simfonic din România. „A fost o întâlnire astrală. Din primul moment ne-am simţit cu toţii ca şi cum ne-am fi cunoscut de-o viaţă şi ne-am completat reciproc“, recunoaşte artista. Aceasta consideră că, datorită colabărării cu Iris, a descoperit-o şi publicul tânăr, care a început să vină la operă, ca s-o vadă.
În 2007, Felicia Filip colaborează cu grupul K 1, împreună cu care susţine peste 30 de concerte în 5 ţări europene (Austria, Germania, Italia, Belgia şi Franţa). Turneul, intitulat Etnosimfonica, a combinat muzica simfonică cu genul etno-rock. El a fost urmat, în 2008, de concertul Legendele Carpaţilor.
Felicia Filip este unica solistă de operă din lume care a câştigat toate Premiile Mozart, atât în 1983, la Barcelona, cât şi în 1987 la Viena şi în 1991 la Toronto.
Despre sine, Felicia Filip spune că este o fire pozitivă, optimistă şi că iubeşte florile şi păsările. „Caut din tot ce întâlnesc să descopăr ce-mi place, nu ce nu-mi place. Ceea ce nu ştiu nu mă afectează“, mai spune artista.

Surse: Wikipedia, feliciafilip.wifeo.com, adevarul.ro
Foto: feliciafilip.wifeo.com

Veronica, mama Monicăi Columbeanu, face dezvăluiri şocante!

lesjoursdemavie — Fri, 04 Mar 2011 14:22:38 +0000

Irina, ex-A.S.I.A., îşi pregăteşte relansarea în muzică

lesjoursdemavie — Mon, 21 Feb 2011 16:36:36 +0000

Irina Nicolae, fosta componentă a trupei A.S.I.A., se pregăteşte să revină pe scenă. Ea a declarat pe pagina sa de Facebook, faptul că „sunt deja cateva piese noi, dar şi multe care o aşteaptă în studio…curând“.
Irina a ţinut să precizeze, însă, că nu va adopta stilul comercial care caracterizează „Far Away“, cântec lansat cu ceva timp în urmă: „Sufletul meu nu vrea să facă niciun compromis, vrea ceva ce simte şi nu neapărat ce vinde“, scrie ea.
Şi Sorana Mohamad, o altă fostă membră a trupei A.S.I.A., s-a reîntors, de curând, în lumea muzicală, alături de Yarabi (Cristi Tiu), cu un nou single, intitulat „Sexy Violin“.

Foto: Viva.ro

„Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire“

lesjoursdemavie — Sat, 19 Feb 2011 12:32:15 +0000

Povestea artistului care, în 1904, la şase luni după ce obţinuse o bursă de studii la Munchen, pleca din pe jos prin Bavaria, Elveţia, până la Langres, în Franţa, pentru a lua trenul spre Paris, începe pe 19 februarie 1876, la Hobiţa, Gorj.
Constantin Brâncuşi este al cincilea copil al lui Nicolae şi al Mariei Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani, apoi continuă şcoala la Brădiceni. La 11 ani fuge de acasă până la Târgu Jiu. Deşi a fost readus în familie, a găsit un alt moment prielnic, fugind pâna la Slatina, apoi la Craiova, unde a căutat de lucru şi s-a angajat în diverse locuri.
La 15 ani, în 1894, Constantin Brâncuşi s-a înscris la Şcoala de arte şi meserii, din Craiova pe care o va termina în 4 ani în loc de 5. Ulterior, vine la Bucureşti unde, până în 1902, urmează Şcoala de Belle-Arte unde, pentru scurtă vreme, l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel. În timpul studenţiei, în 1898, lucrarea sa, Bustul lui Vitellius, obţine “menţiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon, din 1900, obţine medalia de bronz, iar Studiu, din 1901, câştigă medalia de argint.
Cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, între 1900 şi 1902, realizează Ecorşeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare care a fost recompensată cu o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp îi va include fotografia în expoziţia pe care o va organiza la sfârşitul anului 1933, la Galeria Brummer, din New York.
În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti.
La 24 de ani, în 1903, a plecat la Munchen, iar de acolo, pe jos, la Paris. În Capitala Franţei a muncit doi ani până ce a reuşit să intre la Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts, în atelierul lui Antonin Marcier. Este şi perioada în care l-a cunoscut pe Rodin. În 1906, din cauză că depăşise limita de vârstă, părăseşte şcoala, dar refuză lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre, „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creşte nimic)..
După această despărţire oarecum neasteptată de şcoala lui Rodin, Brâncuşi a inceput, treptat, să-şi formeze un stil propriu, revoluţionar, devenind în scurt timp unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai modernismului în artă.
Are primele sale expoziţii, la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris, în 1906. Un an mai târziu, creează prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului, parte a Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu.
Constantin Brâncuşi obişnuia să-şi realizeze operele în lut sau gips, pentru ca apoi să le toarne in bronz dar, după despărţirea de maestrul său, a revenit la ceea ce iubea cel mai mult: cioplirea. Astfel, după 1908 a renunţat definitiv la alte tehnici, preferând să-şi cioplească lucrările, indiferent dacă era vorba de lemn, marmură sau piatră.
Din 1907 are prorpiul său atelier, închiriat în Rue de Montparnasse. Intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar, ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău.
În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură iar juriul, prezidat de Spiru Haret , le acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul, iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti şi inaugurează ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany.
Lucrările sale i-au adus o imensă popularitate, el devenind cunoscut şi foarte apreciat mai ales în Franţa, România şi în Statele Unite, revistele de specialitate consacrându-i nenumarate studii şi articole elogioase. În 1914, expune pentru prima dată în Statele Unite, la Photo Secession Gallery, din New York. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret, comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide şi Fiul risipitor.
Perioada 1919-1939 poate fi considerată cea mai rodnică din activitatea lui Constantin Brâncuşi. În 1919, apare la Paris volumul „La Roumanie en images”, cu cinci reproduceri după lucrări ale sale. Peste un an, participă la expoziţia grupării „La Section d’Or” în Franţa, apoi la expoziţia grupării „Arta română”, la invitaţia lui Camil Ressu, şi la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În 1921, la New York, în revista Little Review, apare primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. Ulterior, Brâncuşi avea să realizeze un celebru portret al acestuia.
Brâncuşi mai participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara.
În 1920, Brâncuşi a a iscat un adevarat scandal, dupa ce a expus la Salon o lucrare numită Prinţesa X, a cărei formă, aparent falică, a stârnit revolta criticilor şi publicului, în ciuda protestelor vehemente ale artistului. Deşi a sustinut că era vorba de un portret, lucrarea încriminată a fost retrasa din expoziţie. Motivul inspiratiei era, de fapt, o serie mai veche de lucrări intitulate Măiastra, pasăre din folclorul românesc, despre care se spunea că este frumoasă şi nemuritoare, având puterea de a vindeca orbii şi a ghici viitorul. Brâncuşi va realiza peste 20 de alte versiuni în următoarele decenii, în marmură şi bronz atent şlefuite, fiecare Pasăre fiind diferită de celelalte prin curbură şi grosime. Aceste lucrări erau atât de abstractizate încât, în 1926, când artistul le-a adus la New York pentru o importantă expoziţie, vameşii l-au acuzat de contrabandă, considerand că lucrările sunt unelte industriale necunoscute. Din această perioadă, Brâncuşi a început să acorde o deosebită importanţă şi soclurilor statuilor, construind câte unul pentru fiecare creaţie a sa, cu tot atâta grijă şi minuţiozitate câtă acordase lucrărilor in sine.
La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziţie internaţională a grupării „Contemporanul” din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.
În 1933, Maharajahul din Indore i-a cerut să construiască în India un Templu al Meditaţiei, unde urmau să fie găzduite lucrările artistului. Entuziasmat de idee, Brâncuşi a plecat în India în 1937 pentru a pune la punct toate detaliile şi a începe construcţa. Dar cum Maharajahul, care tocmai îşi pierduse sotia, nu s-a mai implicat, întregul proiect a trebuit abandonat, spre marea dezamăgire a lui Brâncuşi.
În 1938, Constantin Brâncuşi a finalizat, la Târgu-Jiu, ansamblul alcătuit din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului, dedicat românilor care, în 1916, reuşiseră să oprească o invazie germană.
Până în 1940, a mai creat operele din ciclurile Pasărea în văzduh şi Ovoidul, precum şi sculpturile în lemn. În acelaşi timp, el participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia.
În ultimii 19 ani ai vieţii, artistul a realizat doar aproximativ 12 lucrări, majoritatea fiind teme pe care le mai exploatase şi în trecut. Războiul, dar şi vârsta, l-au impiedicat, mai tarziu, să părăsească Parisul. În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Capitalei franceze, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale sale, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului.
În ultimii ani ai vieţii, Constantin Brâncuşi a fost ingrijit de doi refugiaţi români, care se mutaseră în apartamentul de lângă atelierul său. Pentru a-i putea desemna pe aceşti ultimi prieteni moştenitori şi pentru că atelierul şi lucrările să intre în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris, Brâncuşi a devenit cetăţean francez în 1952.
A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, „cu inima tristă pentru că nu se poate întoarce în ţara sa”, după cum i-ar fi spus arhiepiscopului Teofil, care i-a dat ultima împărtăşanie. A fost înmormântat, pe 19 martie, în cimitirul Montparnasse din Paris.
Pe lângă opera de o valoare estetică şi culturală incalculabilă, Constantin Brâncuşi a mai lăsat în urma sa peste 560 de negative şi mai mult de 1000 de fotografii realizate de el însuşi. Toate imaginile erau surprinse în spaţiul intim al creatorului, în atelier, şi ilustrau aspecte legate de creaţia proprie.
În România, în epoca socialistă, Brâncuşi a fost considerat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti, s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în ţara natală ca un geniu naţional şi, în consecinţă, Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Surse: romanianmonasteries.org, Wikipedia, Onlinegallery.ro, artiline.ro
Foto: Documentare.org

La mulţi ani, Mihai Leu!

lesjoursdemavie — Sun, 13 Feb 2011 07:28:55 +0000

Astăzi, pugilistul şi, mai apoi, pilotul de raliuri, Mihai Leu, împlineşte 43 de ani.
Deşi s-a născut într-o zi de 13 (februarie 1968, la Hunedoara), se poate spune că acest lucru nu i-a purtat deloc ghinion.
Viitorul prim campion român la box profesionist, versiunea WBO, este fiul lui Nicolae Leu, un cunoscut pilot de curse din anii 70-80.
A început să practice boxul de la vârsta de 9 ani, la clubul Constructorul, din oraşul natal, de la care, în 1981, pleacă la Metalul Hunedoara. Un an mai târziu, se transferă la Dinamo Bucureşti, unde a câştigat campionatul naţional de patru ori consecutiv: 1983, 1984, 1985 şi 1986.
În 1986 se mută la Steaua Bucureşti, fiind cooptat în lotul naţional de box.
Primul său succes internaţional datează din 1987, când a devenit campion mondial la juniori.
În 1991, alege boxul profesionist şi se va pregăti în Germania, perioadă în care va concura sub numele de Michael Loewe. Şi-a adăugat în palmares 28 victorii din 28 meciuri la categoria semimijlocie. În 1993, câştigă Titlul Intercontinental al Germaniei, iar doi ani mai târziu, Titlul Intercontinental, versiunea WBO.
La 22 februarie 1997, la Hamburg, Mihai Leu devine campion mondial WBO, prin victoria împotriva panamezului Santiago Samaniego. „În primele trei reprize a fost tare ca o stâncă. La finalul reprizei a patra, soţia mea i-a cerut antrenorului să arunce prosopul. Credea că nu mai rezist şi dorea să abandonez. Antrenorul mi-a spus atunci: «Gândeşte-te la fiul tău şi la milioanele de români! ». Acest îndemn m-a mobilizat. La finalul celor 12 reprize, soţia mea, care a tras cu ochiul la foile arbitrilor, a văzut prima că sunt învingător. A urcat în ring, m-a luat în braţe şi mi-a spus: «Amore, eşti campion mondial!». Am izbucnit în plâns”, a povestit Leu, într-un interviu publicat, în primăvara anului trecut, de Libertatea.
Cariera de pugilist a lui Mihai Leu se încheie, însă, prematur, din cauza problemelor cauzate de o accidentare la braţ, dar el nu abanonează lumea sportului, alegând să fie pilot de curse, precum tatăl său. Debutul şi-l făcuse, deja, încă din 1994, la Raliul Banatului, pe un Volkswagen Golf GTI 16V. În 1998, a concurat la volanul unui Ford Ka iar trei ani mai târziu, devine cel de-al doilea pilot din România.
în 2003, Mihai Leu ajunge campion naţional la volanul unui Hyundai Accent WRC, avându-l ca şi co-pilot pe Ciprian Solomon.
A renunţat la competiţiile sportive în 2008, dar a revenit în 2010, ca team-manager , în Campionatul Naţional de Raliuri.
Mihai Leu este căsătorit cu italianca Ana şi are un băiat în vârstă de 17 ani, Marco, despre care fostul mare campion a declarat, recent, că îi moşteneşte pasiunea pentru maşinile de curse.
S-a implicat în politică, împreună cu Partidul Conservator şi lucrează part-time ca asistent la Universitatea Tibiscus din Timişoara.
Despre sine, Mihai Leu a declarat că nu prea a avut timp de distracţii sau petreceri în tinereţe, dar îşi aminteşte că cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat în anii ’90 a fost întâlnirea cu frumoasa lui soţie, de care este foarte îndrăgostit şi acum. El a mai recunoscut că că „boxul făcut la un nivel foarte inalt l-a ajutat sa fie mult mai disciplinat şi l-a făcut să inteleagă că numai cu renunţări şi cu voinţă se poate atinge marea performanţă“.

Sursa:Wikipedia
Foto: sportlaminut.ro

Norocul vine de la bulgari?

lesjoursdemavie — Sat, 12 Feb 2011 11:51:17 +0000

Un român pare a fi câştigătorul premiului cel mare, în valoare de 3,5 milioane de euro, al loteriei bulgare, se arată în ediţia de azi a cotidianului sofiot „Standart“. Norocosul ar fi cumpărat biletul din oraşul Kubrat, regiunea Ruse. Acelaşi ziar citează unele zvonuri potrivit cărora românul cu pricina ar fi trecut Dunărea ca să joace la loto, la fel ca alţi compatrioţi de-ai noştri, atraşi de valoarea câştigurilor.
De fiecare dată când potul este câştigat într-o localitate de pe malul Dunării, presa din ţara vecină speculează că acesta s-ar fi dus la un român.

Sursa: Agerpres

Atenţie: lapoviţă şi vânt puternic pe Valea Prahovei!

lesjoursdemavie — Sat, 12 Feb 2011 11:39:24 +0000

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, pe DN 1, pe Valea Prahovei, circulaţia se desfăşoară cu difultate din cauza vântului puternic şi al lapoviţei.
Aceeaşi sursă mai precizează că la Predeal ninge viscolit, iar la Comarnic şi pe raza staţiunilor montane se circulă în coloană. De asemenea, şi pe sensul de mers către Bucureşti a început să se formeze o coloană de maşini, deoarece unii turişti au început deja să pornească spre casă.
Tot Centrul Infotrafic mai anunţă că, din cauza vântului, a fost întrerupt şi traficul fluvial de la intrarea în portul Constanţa Sud – Agigea.

Sursa: Agerpres

Grecia a anulat toate trenurile internaţionale

lesjoursdemavie — Sat, 12 Feb 2011 11:19:36 +0000

Din cauza dificultăţilor financiare, Administraţia Căilor Ferate din Grecia a anulat toate trenurile internaţionale, inclusuv cele care fac legătura cu România.
Astfel, între 11 şi 17 februarie, cele două trenuri de la Bucureşti către Salonic, via Sofia, vor circula numai până la punctul de trecere Kulata, de la frontiera bulgaro-greacă. După 17 februarie, aceste trenuri vor circula numai între Bucureşti şi Sofia.
Trenul internaţional care urma să efectueze sâmbătă după-amiază legătura între Salonic şi Sofia a fost anulat. De asemenea, cele patru trenuri care efectuează cursa Sofia-Salonic şi retur dimineaţa şi după-amiaza au fost anulate tot începând de sâmbătă.
Societatea bulgară a căilor ferate, BDZ, a promis că va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat deja bilete către Salonic.
În ultimul an, programul trenurilor Sofia-Salonic a fost schimbat de mai multe ori, din cauza grevelor din Grecia.

Sursa: Mediafax